(Stiri Istorie) Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei

[Shelby]

 În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
„1. Ori motorul aeroplanului a început să funcționeze neregulat tocmai atunci când intra în Valea Prahovei, adică în zona cea mai grea, și atunci a virat înapoi și a venit planând la limită spre a ajunge la primul teren de aterizare, care era la capătul plantației de pomi din Bănești. Neavând suficientă înălțime, a ținut volanul la limita pantei de planare, care la prima rafală de vânt puternică, rafale frecvente în acea zi din cauza căldurii, l-a adus la prăbușire pe o aripă, semn al pierderii de viteză, tocmai când mai avea puțin să ajungă la terenul de aterizare;
2. Ori lui Vlaicu i-a venit rău, pe sus, din cauza golurilor de aer puternice în acea zi, și atunci, virând, s-a întors, alegând locul de aterizare la marginea plantației de pomi de la ieșirea satului Bănești. Ajungând aproape de pământ, nemaifiind stăpân pe el, deci pe avion, s-a prăbușit de la înălțimea de 50-60 m, alunecând pe aripă. Această ipoteză este mai verosimilă față de declarațiile martorilor oculari din sat, care au spus că motorul mergea cu întreruperi și apoi s-a oprit.
Concluziunile mele, ca cel care a făcut ancheta oficială a cauzelor accidentului, după ce am examinat modul cum decursese zborul și am ascultat declarațiile martorilor oculari care urmăriseră zborul deasupra Câmpinei și în apropierea locului accidentului, ținând seama de impresiile mele de aviator care zburasem în această zi și constatasem curenți puternici ascendenți și descendenți,  Avionul «A. Vlaicu nr. II», în care inginerul Aurel Vlaicu a încercat trecerea Carpaților în ajunul întrunirii de la Orăștie a Asociației ASTRA, era un avion obosit după o vechime de zbor de doi ani. Chiar dacă ar fi fost nou, înălțimea maximă la care ar fi putut ajunge nu era mai mare de 1.100 m, după care avionul plafona. Or, pentru trecerea Carpaților era nevoie de 2.500 m înălțime.
Vlaicu știa ce înălțime putea atinge cu avionul său; în discuțiunile pe care le avusese cu căpitanul (aviator, n.a.) Andrei Popovici asupra zborului peste munți, îi spusese acestuia (lui Vlaicu, n.a.) că un astfel de zbor, el (Popovici, n.a.) l-ar executa de-a lungul talvegului râului Prahova, adică, cum s-ar zice, urmând firul apei. Vlaicu însă a căutat să ia cât mai multă înălțime, totuși nu s-a putut ridica mai mult de 1.000 m.
Mai mult ca sigur că înălțimile munților l-au impresionat pe Vlaicu, când i-a văzut după ce trecuse de Câmpina și se apropia de strâmtoarea de la Comarnic-Posada, știindu-se atât de jos și zburând într-o atmosferă foarte agitată din cauza curenților ascendenți-descendenți ce dominau în acea zi călduroasă