[Mister] Astragaloi, misteriosul joc cu oase pe care grecii îl foloseau ca să-și ghicească viitorul

[z1nnyo]

În fața foametei, a bolilor și a altor greutăți ale vieții, grecii jucau Astragaloi în încercarea de a afla răspunsuri cu privire la viitorul lor.

Grecii și-au concentrat dorința de distracție și nevoia de prezicere a viitorului într-o activitate numită astragalomanție, care era un joc de noroc și divinație. Piesele, asemănătoare cu zarurile, erau obținute din oase ale gleznelor animalelor cu copite, de obicei de la capre și oi.

Oase folosite la astragalomanție. Foto: Wikimedia

Oasele în ansamblu se numeau astragaloi (la singular, astragal). Aceste oase mici se disting prin faptul că au o formă deosebită, cu patru laturi și un fel de adâncitură pe fiecare dintre laturile mai lungi.

Oracol grecesc descoperit

 

În timpul săpăturilor de la Parcul Național Beit Guvrin-Maresha, în regiunea Shefelah din Israel, cercetătorii de la Universitatea din Haifa au descoperit o colecție bine conservată de oase din perioada elenistică.

Cele câteva piese găsite în studiul condus de Ian Stern datează de acum 2.300 de ani. Acestea au o mare valoare istorică, deoarece inscripțiile lor dezvăluie multe despre ceea ce voiau să știe oamenii care practicau divinația.

Această colecție conține inscripții ale zeilor și zeițelor grecești, cum ar fi Afrodita (zeița iubirii și a frumuseții), Eros (zeul iubirii și al sexului), Hermes (zeu al înțelepciunii), Hera (zeița căsătoriei, a femeilor și a familiei) și Nike (zeița înaripată a victoriei).

 

De asemenea, sunt remarcabile piesele gravate cu etichete precum „Hoț”, „Oprește-te” și „Te vei arde”.

„Marele ansamblu de astragaloi de la Maresha este unic prin cantitate și calitate, precum și prin numeroasele inscripții. Ansamblul arată că, la fel ca și astăzi, oamenii aflați în suferință căutau ajutor extern în divinație și vrăji și în lumea de dincolo”,  a declarat Lee Perry-Gal, cercetător la Universitatea Haifa.

În Antichitate, ca astăzi, de altfel, oamenii se luptau cu multe incertitudini în ceea ce privește sănătatea, nașterea și moartea și încercau să se protejeze cu ajutorul magiei.

Cum se juca Astragaloi?

Tabas, așa cum este astăzi cunoscut urmașul jocului străvechi, se joacă încă în Grecia, Turcia, Asia Centrală și țările din Orientul Mijlociu, în special în zonele rurale. Acesta poate fi un joc de îndemânare, cu ghicitori și zaruri.

Piesele sunt confecționate, de obicei, din bronz, lemn sau plastic. Jocul constă în aruncarea unei piese în aer și a celorlalte pe jos. Câștigă cel care adună cele mai multe piese la fiecare aruncare.

 

Un alt joc consta în prinderea pe dosul mâinii a oaselor aruncate în aer. Cele care cădeau la pământ trebuiau să fie ridicate fără ca osul aflat pe docul palmei să cadă.

În cazul astragalomanției, domeniul de divinație al acestui joc, se atribuia o valoare fiecărei piese; se aruncau câte cinci astragaloi deodată sau un singur astragaloi de cinci ori consecutiv, iar odată aflat rezultatul, se consulta tabelul-oracol cu răspunsuri.

În unele cazuri, piesei i se atribuia și o literă, iar răspunsul pe care îl căuta persoana respectivă reieșea din literă. Originea acestui joc străvechi nu este încă foarte clară, dar se cunoaște că a fost jucat în Grecia și Roma Antică.

Cele mai vechi dovezi arheologice privind practicarea acestui joc datează de acum 5.000 de ani.

Ca să știi mai mult, citește „Cele mai frumoase Istorii”

Herodot a fost un călător neobosit, o împrejurare care este decisivă pentru atitudinea sa de istoric. Deși s-a folosit cât mai mult posibil de scrierile predecesorilor săi în domeniu, cercetarea, despre care vorbește la începutul lucrării, este o muncă personală, o colectare de date la fața locului. Șederile sale în centrele culturale și politice ale lumii antice au fost prelungite, a călătorit în toate țările grecești și a ajuns până la Marea Neagră, Cipru, Egipt, Cythera, Tyr.

Cunoștințele dobândite în călătoriile sale se reflectă în prima parte a lucrării, în timp ce în partea a doua, în care relatează istoria Greciei, se bazează pe informatori autohtoni și pe relațiile cu cei mai distinși oameni care i-au fost contemporani.

Cea mai mare valoare a operei lui Herodot constă în conținutul ei. Pe de o parte, Herodot și-a concentrat expunerea pe partea cea mai glorioasă a istoriei Greciei de până la el, pe lupta eroică a unui popor mic, grecii, împotriva monstruoasei puteri a Persiei, iar, pe de altă parte, și-a organizat lucrarea în așa fel încât să cuprindă din abundență știrile interesante despre obiceiurile și instituțiile grecilor și ale barbarilor.

În „Cele mai frumoase Istorii”, cititorul de azi va putea gusta exotismul Orientului, eternul mister al Egiptului și nemuritoarea poveste a războaielor cu perșii în paginile care evocă pentru întâia oară epopeea celor trei sute de hopliți de la Termopile, aroganța regelui Xerxes sau curajul lui Temistocle la Salamina.